cavalerul din evul-mediu, și între muncitorul din viitor. Cavalerul avea o fizionomie a sa proprie, el era o personalitate care ținea la demnitatea persoanei sale și nu depindea numai de averea ce poseda. Precupețul n’are nimic propriu lui, persoana sa e ascunsă, ștearsă, căci el nu e nimic, ci proprietatea sa, marfa sa, banii săi sunt totul. Cavalerul a fost un ignorant, un bețivan, gâlcevos, dar tot-dea-una gata de a muri pentru ceia ce credea că e dreptul său; el își avea codecsul său de morală, cinstea sa, pe care o apăra până la ultima picătură de sânge. Precupețul e omul pacinic, care’și apără interesele sale cu sfială, pentru că nu crede, ba chiar se îndoiește de drepturile sale; strămoșii sei, cu pălăria în mână stăteau smirna în fața nobililor, făcând mătănii până la pământ, și în același timp furând și înșelând la bani pe nobili.
Pănă când precupeții au fost striviți sub călcâiul nobilimei, ei formau în sinul lor o elită de oameni, cari în unire cu o parte din nobili s’au pus în fruntea mulțimei pentru cauza sfântă a desrobirei celor asupriți și desmoșteniți. Lupta acestor precupeți cu lumea feudală a fost frumoasă, plină de poesie, căci era plină de sacrificii.
