sațiunilor noastre? O ființă internă, subiectul sensațiunilor noastre, subiectul și causa vrerılor noastre în urmă? O ființă supremă, principiul totaleĭ existențe?
Noĭ vedem sensațiunile noastre, ele există; dar vedem oare niscaĭ-va operațiunĭ, carĭ le fac să se nască? De asemenea, vedem vrerile noastre, ele există; dar vedem oare vre-o forță care le naște? Nu vedem, nu găsim în conșciința noastră de cât fenomenele deja produse. Noĭ nu vedem ceia ce le-a produs, nicĭ dacă vr’o ființă le produce; ideia despre o forță liberă, ideia despre o causă înlăuntrică sau externă, suflet, natură, Dumnezeu, sunt niște închipuirĭ, niște chimere. Ceea ce vedem noĭ sunt numaĭ asociațiunĭ de ideĭ, adică raporturĭ dıntre ideĭ.
Această doctrină filosofică a luĭ Hume, poartă numele de Nihilism, pentru că neagă existența ființeĭ, și nu admite decât fenomenul ca existență. Ce fel de morală decurge din această doctrină filosofică? Este următoarea: Nu există nicĭ un bine în sine, nicĭ o îndatorire pentru voınța,—care nu e liberă. Hume arată sentımentele carĭ exıstă în om, și ale căror efect este unirea oamenilor între eĭ, și tocmaĭ pe aceste sentimente sprijinește el morala sa. Desvoltatoriĭ filosofieĭ luĭ Hume au fost mai cu seamă Adam Smith și Ieremie Bentham. Cel dintêĭ economist și moralist, desvoltând teoria luĭ Hume zice: «Regula conduiteĭ omeneștĭ constă în a urma acestor sentimente.» Cel din urmă zice: «Singurul principiu al acțiunılor noastre este interesul personal». O dată ce toate ideile decurg dın sensațiunile noastre, orĭ ce
