Tinerii, cari nici odată încă n’au văzut pe ovrei la rugăciune, remaseră cu gurile căscate, privind cum bătrânul habotnic, îmbrăcat în lințoiul său și avend legată la frunte o lădiță cu legile lui Moise, gesticula și recita rugăciunile de seară.
— Are să vă coste mult! oftă bătrânul ovrei, urmându-și rugăciunea.
— Cât?
— Cinzeci ruble pentru fie-care om! mormăi ovreiul rugându-se și gesticulând.
— Scump! Atâta n’avem; dar pentru toți trei suntem gata a da 30 ruble !
— Ai wei! puțin, foarte puțin!
— Cinzeci pentru toți!
— Șeizeci.
— Bine.
Pe la orele 10 seara, bătrânul ovrei înhămă trei cai la o căruță. Când prietenii mei s’au așezat în căruță, au observat că drept vizitiu îl au pe bătrânul ovrei în persoană. Dar acum, acest ovrei bătrân parcă s’a transformat. Ochii sei scăpărau schintei, fața sea nervoasă devenise energică, mușchii i se contractau într’un rictus plin de hotărâre. Ovreiul habotnic de odinioară se transformase în contrabandist isteț, plin de îndrăsneală. La strigătul ovreiului caii sburară ca vântul, și peste două
