guvernul român, cerând ca să se interzică librarilor de a vinde cărți rusești, oprite de censura rusească.[1] La această cerere a șefului militar rusesc din București, guvernul liberal a răspuns că nu poate interzice nimic, de oare ce după constituțiune cuvîntul tipărit e liber în România, dar că autoritatea rusă poate lesne să ordone supușilor săi de a nu cumpără cărți interzise.
Sfatul politicos și sarcastic al guvernului nostru a fost priimit de generalul Drenteln, și un ordin a fost dat ofițerilor de a nu intra măcar prin librăriile unde se vând cărți ruse oprite.
Lucru firesc, că de la data aparițiunei acestui raport, vînzarea cărților a slăbit. Regretam mult această împrejurare, dar misiunea mea nu se mărginea p’atunci numai la organisarea vînzărei prin librari a cărților revoluționare.
În armata rusească eu și amicii mei
- ↑ Aceasta s’a întîmplat în luna August 1878. Și când mă gândesc că p’atunci aveam răsboiul, că în țara noastră mișuia o armată străină de peste 300 000 oamemi, iar acum, în anul 1895 un substitut Tufescu, din ordinul unui prefect Gr. Sturza, a putut face perchiziție la un cetățean din Tulcea și ’i a sechestrat niște cărți ca scrierea lui Kenan — pe motivul că această carte e oprită de censura muscălească! Ce rușine, ce infamie! Inima mea de român se revoltă când mă gândesc la o ast-fel de lipsă a demnităței naționale. Și se zice c’acest Tufescu e încă om tînăr!
