Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/399

Această pagină a fost verificată

rusul în Rusia; nu mai vorbesc de polonezi, ucraineni, moldoveni și caucazieni, dacă nu posedă aceste lucruri chiar membrii rasei dominătoare. Locuitorul Moscovei, care nu poate face un pas fără permisiunea poliției, un representant al presei ruse, a presei patriotice muscălești chiar — după un semn al celui de pe urmă agent polițienesc, adese ori dispare cu patriotismul său, cu averea sa, cu întreaga sa muncă, fără ca rudele lui să poată afla ceva despre dânsul.»

Broșura aceasta, o repet, a fost respîndită de mine în mii de exemplare prin ofițerimea rusă, asemenea mult s’a citit ziarul «Obșcina», broșurile și cărțile revoluționare, aduse din Geneva, Adese ori am fost martor ocular, cum la Graeve în librărie se înghesuia lumea militară, pentru a cumpăra cărțile depuse acolo. Compturile mele cu librarii se urcă în câte-va săptămâni la suma de peste câte-va mii de lei, cu toate c’am lăsat librarilor un rabat de 50%.

Această aviditate a muscalilor de a se adăpa la isvorul cuvîntului tipărit liber de ori-ce cenzură, în curând a atras asupra sa atențiunea geandarmeriei muscălești.

Generalul Drenteln interveni pe lângă