aceasta «în popor» creștea mereu, și pe la 1874 a îmbrățișat imperiul întreg.
Guvernul muscălesc speriat de ea s’a năpustit asupra propagandiștilor utopiști a iubirei și frățirei cu toată rigoarea legilor sale draconiene. In curând toate temnițele statului s’au umplut cu propagandiști.
Perzînd terenul prin sate, din causa perse-cuțiunilor guvernului, propagandiștii se întorc în orașe, unde urmează propaganda lor printre muncitorime, dar în curend și aci ocârmuirea îi arestează, și propaganda se închide.
Aceia din socialiști, cari au rămas în libertate văd neputința de a urma cu propaganda, din altă parte din fundul temnițelor le vin mereu știrile cele mai groasnice. Guvernul despotic, de frica socialiștilor pacinici, și-a perdut capul — el chinuește, ucide pe cei arestați.
Să meargă înainte pe calea unei propagande pacinice a ideilor? Era cu neputință; să înduri cu supunere chinurile și persecuțiunile din partea guvernului, era peste firea omului.
Era firesc, era logic, să arăți acestui guvern semi-sălbatic, că cei cari știu iubi, știu de asemenea și să urască!
