Temnicerii ’I scot din cameră, ’l desleagă, și se duc, pentru a chema pe miserabilul lor stăpân.
Iată ’I c’a venit.
— D. director, am o rugăciune a v6 face, zice Svîticî; rugăciunea mea e lesne s’o îndepliniți. Ye rog, dați ordin să mă ucidă Aceasta e lesne de făcut, e foarte lesne. Nimeni nimic n’are să afle, veți putea declara c’am murit. Ve rog faceți această bunătate ; dacă mai credeți nițel în Dumnezeu, dacă aveți ceva sfint pe păment, faceți ca să fiu ucis!
Svîtici nu înțelege ce cere, nu pricepe că cererea sa e imposibilă, din contră în mintea sa realisarea cererei se pare așa de naturală, așa de simplă.
— Asta nu o pot face! rSspunde bestia; dar a vS libera din carceră pot.
Duceți-’I în chilia sa! ordonă el temnicerilor.
Și ambii nenorociți, schiloziți, plini de vînătei, slabi și prăpădiți, sunt duși de temniceri îndărăt în chiliile lor.
In celula sa solitară zace nenorocitul Mișkin. Dorul de libertate ’l consumă încetul cu încetul. Dar ori-ce speranță—de mult de mult deja a dispărut pentru densul.
