au ales adevărul ca devisă și ca obiect de cult, mereu caută încă aplicațiunea adevărată a principiului proclamat de ei. Omul a așteptat ca filosofia să-i dea acel adevăr absolut, dar s’a văzut înșelat; și, negând filosofia, s’a întors spre științele pozitive. Filosofia părăsită târâse după sine credința, religia, lăsând în urma sa scepticism și negațiune.
Am văzut în capitolul precedent cum Alexandru Herzen ne-a desvălit lumea lăuntrică a revoluționarului rus; tocmai la aeeiaș conclusie am ajuns acum și eu, voind, din partea mea, să arăt ce este nihilistul.
In lumea antică, când credințele vechi s’au prăbușit, în ajun de a fi înlocuite cu alte credințe, s’a auzit o voce care striga «A murit Pan'» Un lucru analog se produce și acum în secolul nostru. Secolul XIX la rîndul său zice omenirei acelaș lucru, și mulți, foarte mulți din cei cari nu pricep adânc, repetă ca «echou» exclamațiunea desperată a timpului.
Să spun însă părerea mea intimă: credințele și religiunile nu mor; se schimbă simboalele, dar principiul cari le însuflețește rămâne neclintit. Nu mor idealurile omenirei, ci se schimbă, și uneori se întunecă. Nu piere Dumnezeu, de și pare că nu există decât în biserici, unde e împodobit cu aur și pietri nestimate, — există însă mai cu seamă în conștiința omului, în cerințele vecinice ale spiritului său. Secolul nostru admite credința în afară de dogme; și cu speranță fierbinte, cu iubire pasionată, omul la sînul naturei nădejduește să găsească ceia ce rațiunea ’i-a refusat. Natura o preface el în isvorul științei și sorgintea aspirațiunilor sale.
