Cearta groaznică ce s’a iscat între partisanii «artei tendențioase» și partisanii «artei pentru artă» pare mai mult de cât ridicolă, dacă cine-va se pune mai presus de ori-ce pasiune trecătoare. Atacurile îndreptate mai cu seamă contra «artei pentru artă» trebue să cedeze unei priceperi mai profunde, care ne demonstră că «a arăta» este și a «dovedi». Și apoi, se poate foarte bine, ca tocmai în arta pură mai lesne să se contopească știința cu poesia, de cât în «arta cu tendințe». Știința formulează evenimentul și explică legea lui; închipuirea poetului însuflețește, înviază imaginea științei. Adevărul subiectiv ne atrage prin sinceritatea convingerei, iar adevărul obiectiv, întemeiat pe cunoștințe și experiență, povățuește, fără metode didactice și fără tendințe — de cari nevoie n’are. Conform cu scopurile mari ce au arta și literatura în secolul nostru, s’a schimbat și critica; critica nu se mai apropie azi de o operă de artă cu o anumită măsură a anumitei teorii, căci de la dânsa se cere să devie mijlocitoare între artist și societate.
Secolul nostru caută unitatea în complex, și în acelaș timp a hotărnicit sfera activităței spirituale. Cu ajutorul unui studiu minuțios a tuturor sferelor concretului, secolul nostru nădăjduește să se apropie de adevărul necondiționat, pe care ’l-caută în știință, în viață, în artă, poesie și credință. Iubirea arzătoare a adevărului, și spiritul mare de investigațiune pe cari le desfășură secolul nostru — sunt trăsurile caracteristice ale timpului modern.
In artă, fie-care școală caută o losincă pentru stindardul său. In poesie, romanticii, cari
