briciului bărbierului, ideia că au venit să ’l omoare a cuprins de spaimă p’acest nebun, care, pe când a fost cu mințile sănătoase, nu se temea de moarte și ar fi mers cu fruntea sus și cu disprețul pe buze la spânzurătoare.
De alt-fel Bogoliuboff are dreptate, — guvernul dorește moartea sa, nu așteaptă de cât momentul ca să ’l vază golind chilia pentru alții și iară-și alții, cari sunt aduși la ușa temniței. Dar, pentru ca dorința guvernului tiranic să se îndeplinească cât mai curend, Țarul n’are nevoie ca slugile sale să recurgă la otrăvuri și brici; despotul are temnițe, are oubliettes la Petropavlowskaia fortereță, are închisoarea groasnică de la Schiselburg, are ocnele Siberiei, încăpătoare, vaste, unde au pent mii și mii de poloni.
Dar crierul bolnav e neputincios a pricepe aceasta; el știe una—că vor moartea sa, și mijloacele pentru scopul voit ’i par de o potrivă bune, de o potrivă, în mâ-nile dușmanului.
— Bogoliuboff, pentru ultima oară ’ți zic vino să te razi! strigă temnicerul.
— Afară, afară, nu me las a fi omorît.
— Luați’l pe sus! strigă temnicerul, și
