cuvinte prin corpul nebunului; el se scoală de pe pat și aruncă o privire zăpăcită pe hainele sale, cu mânile tremurânde el apucă pantalonii, jiletca, dar lucrurile cad jos, degetele sale refusă de a’i sluji. Cu o-chii plini de lacrimi, el privește pe directorul, și această fiară, înduioșată, face semn temnicerului, ca să ajute pe nenorocit.
Temnicerii se reped la bolnav și ’l îmbracă. Iatal în fine gata. Directorul cu mâna sa ’i leagă acum o broboadă la gât— ca să nu răcească! Și toți ies din chilie. La poarta temniței așteaptă o căruță cu trei cai, lângă căruță se plimbau niște gean-darmi, amorțiți de frig. Boceareff, de slab ce e, nu poate să se urce în căruță, gean-darmii '1 ajută... După densul se urcă și ei.
— Pașol! strigă directorul.
Și caii o ieau la fuga, zurgănclile sună,, căruța dispare în depărtare... Poate, cetito-rule, tu ți-ai închipuit că pe Boceareff ’i a grațiat Țarul ? Nu.... A venit ordin de a y muta pe nenorocitul bolnav dintr’o temniță în alta.
Boceareff a murit într’o celulă solitară din temnița Novoborisoglebsk; tot acolo și-a isprăvit viața și nenorocitul Soca-lowsky!
In locul lui Boceareff, în chilia cu numărul
