în chiliele lor, unii citesc, alții umblă prin cameră. În coridor se aude de o dată un sgomot neobicinuit. Umblă o mulțime de oameni, apoi se aude zângănitul lanțurilor.
Ce să fie asta? se întreabă fie-care din arestanți.
Se deschide ușa întâiei celule, se aude iarăși zângănitul lanțurilor, și apoi loviturile ciocanului peste nicovală. Cine-va e pus în fiare!
Toate inimele tresaltă.
— Ne vor expedia în Siberia! se gândesc nenorociții. În Siberia, fie și mai departe, numai să fim scoși din aceste morminte....
Bieți oameni, în zadar vă e speranța... Nicăeri nu veți fi expediați, nicăieri.... căci aci vă e mormântul, prevăzut prin Ukasul împărătesc!....
Lanțurile astea, de vi se pun la picioare, e o disposițiune nouă a guvernatorului din Charcoff, prințul Krapotkin.[1] Acest lacheu, acest curtean crede că chinurile voastre sunt prea mici și vrea să mai adaogă la paharul amar, ce'l beți.
- ↑ Generalul Krapotkin, pentru barbariile făptuite din ordinul său în temnița condamnaților politici, a fost condamnat la moarte de nihiliști, și a murit împușcat
