numărul 7, unde era închis Mișkin, se aude o voce tare, care strigă:
— Voi a munci! Voi a m-u-n-c-i!
Această frasă se repetă de câte-va ori.
Temnicerul aleargă zăpăcit la ușa arestantului, și la rândul său strigă:
— Taci! Ce sberi... Taci că alt-fel, ’ti pun lanțuri la mâni!
— Voi a munci! repetă Mișkin.
— Am sa ți astup gura! sbeară temnicerul.
Despre această întâmplare se anunță directorului, care ordonă ca Mișkin să fie dus în carceră. A doua zi arestanții află că Mișkin n’a dormit în celula sa.
Aflând despre aceasta arestanții cheamă la ei pe directorul. Directorul, vezend că arestanții sunt foarte agitați, ordonă liberarea lui Mișkin din carceră și apoi, peste câte-va zile veni și permisiunea ca arestanților politici să se permită a tăia lemne în curte, însă această muncă trebue să se facă tot într’un mod solitar, adică unul câte unul. Din causă că condamnații, sleiți fisicește, s’au năpustit asupra acestei munci cu prea mare ardoare, unii din ei au recit, asudând, la o temperatură de 20-25° de ger, și au căpătat pneumonii și pleuresii
