Sari la conținut

Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/250

Această pagină a fost verificată

ori cât de culpabilă sunt eu, totuși tu judecător n’ai nici o putere asupra mea. Biruitoare voi ieși eu, și nu tu. Condamnă-mă la muncă silnică pe viață, ce-i viața mea, când deja în pieptul meu se ascunde o boală care mă va duce grabnic la mormânt... Da, voi muri iubind poporul meu nenorocit, și chiar temnicerii descoperindu-se înaintea mea, vor scăpa din mânile lor cheile închisorei, și vor plânge!»

Fermecătoare, frumoase sunt, ca icoane aceste femei sublime! Una câte una trec umbrele lor dinaintea memoriei mele, și rămân cuprins de admirație pentru aceste fete și femei candide, modeste, iubitoare, cari toate au murit în floarea vîrstei.

În procesul celor 50 de socialiști din Moscova, au mai figurat împreună cu Sofia Bardina, o ovreică de 17 ani, Beti Caminska, și Mana Subotina.

Să vă vorbesc de ele, căci le am cunoscut personal.

Maria Subotina s’a născut la 1854 în guvernamentul Orel. Ea a crescut și s’a educat acasă, sub suprevegherea directă a mumei sale; tatăl ei a murit, când mititica avea abia 5 ani. Sistemul de educație cu ajutorul guvernantelor i-a fost complectată