femeile mă consolau, sfâtuindu-mă ca să mă resemnez și să mă supui soartei mele.
«Apoi a venit un jude de instrucție, și iară-și s’a citit proclamația mea, pe care unii o știau deja pe din afară. Spre seară sosi și ispravnicul, care la rândul său a citit proclamațiunea, apoi ordonă să fiu dusă la arest.
«După trei zile de arest în acest târgușor am fost transportată în temnița județului împreună cu mine în acea temniță a venit și știrea ridicolă, colportată de țărani, că s’a arestat o principesă de neam împărătesc, care are cu dânsa un Ukaz al Țarului, și o carte de aur.
«Această știre într’atâta a zăpăcit pe unii din arestanții din acea temniță, în cât mi-au adresat mie niște plângeri în contra autorităților, rugîndu-mă ca să dau ordin să fie puși în libertate.
«Din partea sa nici autoritatea nu se jena de mine. Imediat ce am fost adusă, m’au și pus la carcer cu lanțuri la mâini, iar ca să n’am absolut nici o comunicațiune cu lumea din afară, un soldat păzea în permanență ușa mea. Noroi, aer infect, parasiți — îmi făcură viața de nesuferit în acea groasnică temniță. Numai peste o lună am fost transportată în fortăreață...
