instinctiv simțea că-mi datorește acea politeță, cel puțin.
«Văzend că sunt perdută, am refusat să respund la cestiunile sale, și m’am așezat pe un scaun, mâncând mere, ce cumpărasem în piață. Polițaiul chemă imediat mai mulți martori, față cu cari începe a citi cu voce tare proclamați unea găsită. S’a strâns multă lume împrejur, și toată asculta citirea cu mare interes. Când Stanovoiul ieșise pentru un moment din casă, unul din martori adresându-se către alții a zis:
«— Bine e scrisă hârtia aia!... că adicătelea pământul să fie aceluia, care îl muncește cu brațele sale, că boerii, arendașii, și de-al de ăștia nu trebuiesc... numai un lucru n’am înțeles.... stă scris că nu trebuește Țarul. Ei! Apoi fără Țar, cum se poate?! .
«Cum s’au strâns și mai mulți împrejurul casei, Stanovoiul a trimis după popă, și când acesta a sosit, a început pentru a doua oară să citească proclamația. Lumea care-l înconjura a crezut de cuviință să-și descopere capul, ca și cum s’ar fi citit cine știe ce manifest.
«Țeranii cari mă înconjurau, dau din cap, jălindu-mă și veătându-se de soarta mea;
