mă invită în casă, unde ’mi-a arătat evanghelia scrisă în limba ruteană, și mai multe cărți rutenești scrise de Dragomanow.
«— Multe chinuri am suferit noi pentru religia noastră, ’mi-a spus Stepan. Am fost bătuți cu vergi, ne au spânzurat, trecându-ne fuma pe subsuoară și atârnându-ne de copaci la arșița soarelui. Așa ne au ținut zile întregi,—credeau să ne silească a renega religia noastră și a ne întoarce la pravoslavie.... Toate le am îndurat, dar nu ne am lepădat de credință, și ei sau lăpădat de noi!»
«În adevăr persecuțiunile nu numai că n’au avut nici un efect asupra acestor sectanți, dar încă i-au îndârjit mai tare, și au făcut ca propaganda să se lățească și mai mult. Cei trimiși de guvern în Siberia trec acum printre acești sectanți drept niște sfinți mucenici.
«— Noi am construit o școală, îmi povestea Stepan, pentru ca copiii noștrii să învețe carte și să poată citi singuri sf. scriptură; dar guvernul a închis școala, și copiii noștri nu știu carte.
«După ce Stepan îmi povesti în ce constă religia lor, eu la rândul meu îi zisei, că nu numai copiii lor cresc fără carte,
