teoria germană și practica francesă, părea justificată la 1848....
«Dosul medaliei e cunoscut. Revoluția de la 48 nici nu s’a isprăvit, și noi ne am întors din Ierusalimul modern, precum Luter s’a întors din Vatican încă odată «heimalhlos», vagabonzii lumei morale, noi am rămas fără un punt de reazim în fața puterei țarilor.
«Exilații revoluțiunei de la 48 nici n’au ajuns încă la destinația lor, și deja o societate socialistă a fost descoperită la Petersburg. împăratul Nicolae — lovi cu ferocitatea sea ; Oamenii periră — ideile au rămas».
In aceste citațiuni din Alexandru Herzen să reflectează plastic întregul credo al generațiunei care ne a precedat pe noi oameni numiți în Rusia «oamenii anilor 70» Această generație era deja revoluționară.
In ceia ce privește arta și literatura, atât cea rusă cât și cea europeană, părerea generațiunei urmașii căreia am fost noi, se poate resuma în următorul mod:
Arta, contrariu părerilor multora, e aptă de a representa tot, cu singura condițiune de a pune pe orice lucru pecetea frumosului; adică, cu alte cuvinte, ridicând ori ce lucru, fie el un sunet, fie o formă la nivelul Madonei și zeilor. Cu tot orizont așa de larg pe care’l posedă arta, totuși ea are un hotar, peste care nu poate trece. Există o stavilă, peste care nu trece nici arcușul vioarei, nici penelul pictorului, nici dalta sculptorului, nici condeiul scriitorului; — arta, în fața acestui stăvilar, pentru a să răsbuna, produce caricatura. Și această stavilă este — burghezimea,
