pe care noi îl stimăm, dar pentru ce densul e așa de arogant și așa de orb, așa de provocător și așa de netolerant ? S’ar părea ca și cum el ar vorbi încă de pe tribuna convențiunei resimându-se cu mândrie pe drepturile omului, inviolabil, liber și respectat în ființa sa. S’ar părea că Europa a remas încă volteriană a enciclopediștilor, a iacobinilor și jirondiștdor, a lut Kant și Schiller.
«Noi suntem gata de a onora în democrația europeană trecutul ei. Noi nu voim alt ceva de cât să acoperim ranele sale, ca semn de gratitudine pentru povețele primite....dar ceasornicul acestei democrații a stat.
Intr’o altă scriere acelaș scriitor rus vorbind despre elementele sociale din cari se compune Rusia modernă scrie următoarele.
«Jos, la basă, avem comuna rurală; liniștită în așteptările sale, lentă, dar sigură în desvoltarea sea, conservatoarea ca muma care păzește la sînul său copilul mult dorit. Comuna e monada țăsăturei enorme care poartă numele de Rusia.
«Sus, alăturea de stat, care turtește cugetul liber, o forță, o putere recunoscută de inimicii sei, de către împeratul, de către biserică, de către literatura polițienească, e Nihilismul.
«Acest Nihilism cu toate astea nu e nici un fel de organisație, nici un fel fie complot — ci o convincțiune, un mod de a privi lucrurile. Tocmai înaintea acestei convingeri, în fața acestui mod de a'și înfățișa lucrurile, împăratul Alexandru al II-lea, întâlnind odată pe stradă câți-va studenți, a zis, adresându-se către ministrul său de resboi.
