două femei în lacrimi. Iată ce înțelegem noi sub revoluțiune.
«Lumea creștină a avut și ea, la rândul său, crisele sale, transformările sale, evoluția sa, dar n’a avut o revoluție. Renașterea, reforma, n’au ieșit din sînul bisericei, ele au simplificat’o, au remaniat’o, au înpodobit’o numai. Chiar Revoluția cea mare nu represintă de cât secularisarea creștinetăței, și canonisarea lumei antice; ea e creștină și romană prin geniul său, sacrificând fără îndurare pe individ pentru «Salus populi» pentru «stat» pentru «republică», precum biserica a sacrificat pe omul pentru «mântuirea sufletului » Revoluțiunea, luptând, a atins niște principii drepte, dar nerealisabile în condițiunile actualului stat :
Dărîmăturile ’i au oprit pășirea înainte.
«Drepturile persoanei juridice.
«Drepturile omului.
«Dreptul rațiunei.
«Libertate, Egalitate, Fratern"'
«Curcubeu plin de făgădueli!
«Inviolabilitatea individului se sfărâmă de protecțiunea absolută a statului, drepturile omulul se lovesc de dreptul roman; libertatea e imposibilă sub omnipotența statului; Egalitatea e o himeră față cu inegalitatea desvoltărei, Egalitatea între somitățile inundate de lumină și mulțimea cufundată în întuneric ? Ce fel de fraternitate poate fi între stăpânul care usează și abuzează de capital, și între lucrătorul usat și abusat de muncă — singurul avut al său... Europa ’mi se presintă ca un om, care a ridicat piciorul pentru a păși peste fruntarii
