A doua zi, adică tocmai în ziua destinată pentru plecare veni la mine d. Caspar Tursky.
Era plouat, prăpădit și foarte jenat. Nenorocitul știa bine că conduita sa în afacerea arestărei lui Neciaeff era cât se poate de lămurită. Încurcându-se într’o conspirație fără rost, cu niște polonezi, dânsul căzu în capcana spionului Stempcowsky, care cu ajutorul său predase pe Neciaeff. Acum convingându-se că Stempcowsky este agent al guvernului rus, dânsul căută mijloc de a scăpa de bănuiala care plana asupra sa.
— Ce să fac ca să dovedesc, îmi zicea el, că am fost indus în eroare, că n’am nici o vină.
— Singurul mijloc de a scăpa de bănuială, îi respunsei, este de a organisa scăparea lui Neciaeff. Apoi mai ai de a te explica cu refugiații poloni, în ceia ce privește amiciția d-le cu Stempcowsky.
— Fac și una și alta!
După această resoluție Tursky mă rugă să merg cu dânsul la o întrunire de tineri, cari s’au adunat special pentru a pune la cale scăparea lui Neciaeff.
Am consimțit să merg, și am și plecat împreună la acea întrunire. La întrunire
