În una din ultimele scrisori cătră editori, regretatul poiet — care-mi încredința, atunci manuscrisul și supravegherea volumului de fată — nu cerea decît nouă exemplare din Aquarele — „pentru prieteni".
Ce puțini prieteni buni are un poiet, chiar cînd e atît de simpatic și de iubit, precum a fost autorul Aquarelelor, — nu este așa, duioase cetitoare ?..
Scrisoarea aceea a devenit un testament literar; „Aquarelele" — o operă postumă, iar prietenului îi căzu trista însărcinare din partea editorilor de a scrie un articol — o „biografie" după expresia d-lor, în fruntea volumului.
„Biografia" o vor găsi cetitorii în versurile poietului. Începînd cu copilăria, de care-și amintia ca
„De-un basm cu o ursită rea
Și nu știu bine : e-o poveste
Sau e copilăria mea ?"
pînă în momentul cînd închizîndu-și în criptă iluziile de viață și noroc ne'nvăța ce să facem
„Cind veți lăsa în fundul gropii
Cosciugul meu cioplit din lemn...",
