Traian șĭ-a povestit zi cu zi în graiŭ de lacrimĭ sărăcaciosul traiŭ, bogat în neajunsurĭ și decepțiĭ.
Ce s’ar maĭ putea povesti despre viața poetuluĭ?
Sună prea pretențios și deșert cuvîntul acesta de o „viață” în istoria bĭetuluĭ bohem care șĭ‑a consumat ceĭ maĭ frumoșĭ anĭ aĭ scurteĭ tinerețĭ în para uneĭ lungĭ și triste presimțirĭ de moarte, care n’a cerut nimic viețeĭ decît doară beția de iluziĭ, fioriĭ unuĭ extaz trecător, farmecul uĭtăriĭ; — bĭet visător
„… cu sufletul nostalgic
De cerurĭ largĭ, de vecinicĭ primăverĭ”,
care se simția tot maĭ aproape, maĭ aproape de nesimțire și în acelașĭ timp
„… tot maĭ departe
De visurile mele…”
Chinul acesta al uneĭ agoniĭ conștiente amintește pe martirul care a gemut sub cerul cald pe care‑l visa zadarnic duiosul Tradem, — amintește pe Leopardi, icoana suferințeĭ omeneștĭ
…… per cieco
Malor, condotto della vita in forse
Piansi la bella giovanezza e il fiore
De’mieĭ poveri dì, che si per tempo
Cadeva; e spesso all’ore tarde, assiso
Sul conscio letto, dolorosamente
Alla fioeca lucerna poetando
Lamentai co silenzi e con la notte
Il fuggitivo spirto, ed a me stesso
In sul languir cantai funereo canto.
