Pagină:Tragedia lui Othello - Maurul din Veneția.pdf/198

OTHELLO
Privește mai ’nainte să vorbești.
Ori vrei să sar la voi și fără spadă?

GRAȚIANO (reintră)
Dar ce vrei?

OTHELLO
— Vreau să spun că am o armă,
Cum n’a fost om să ție ’n mîni vreodată...
A fost o vreme când cu spada asta,
Și brațul ăsta slab prăpăd făceam!...
— Mai fac și pe grozavul... Cine oare
Mai e stăpân pe propriul său Destin?
N’ai nicio grije, iată-mă ajuns
La capătul călătoriei mele...
Corabia de stâncă s’a lovit...
— Te dai cu spaimă înapoi? Glumești...
Un pas doar fă spre el mai cu ’ndrăzneală,
Și-Othello a fugit mâncând pământul...
— Dar unde, vai, să fugă?... (se întoarce spre Desdemona)
— Cum arată,
Acum la față steaua mea curată!...
La fel de albă, vai, ca așternutul...
Privirea asta-a ta, când ne-om vedea,
Pe altă lume, o să-mi prindă sufletul
Și până ’n Iad, cu el o să arunce...
Copila mea e rece ca sfințenia...
— La tălpi vă bateți robul, diavoli negrii!