Pagină:Tragedia lui Othello - Maurul din Veneția.pdf/179

— Podoabă iscusită a naturei —
Mă ’ntreb ah unde-i focul prometeic
Din care s’o mai pot din nou aprinde?...
Odată ce ai smuls un trandafir
Mai poți să-l faci să crească și ’nflorească?
E mort... Să mi-l sărut cât e pe ramură... (o sărută)
Ah dulce respirare care ’ndoaie
Chiar sabia grozavă a dreptăței...
Hai încă unul... încă un sărut...
Rămâi cum ești acuma după moarte,
Rămâi așa, să te omor, femeie,
Ca poate și mai mult să te iubesc...
Și lasă-mă să-ți dau pe cel din urmă
Sărut al meu, cum n’a mai fost sărut
Mai dulce și mai trist pe lume...
Mă’nneacă plânsul, plâns de lacrimi crude...
Așa e Cerul ăsta la mânie:
Lovește ’n tot ce-i drag!... — S’a deșteptat...

DESDEMONA
Othello, tu ești?

OTHELLO
— Eu sunt Desdemona...

DESDEMONA
Dar nu vii lângă mine?

OTHELLO
— Te-ai rugat...
Deajuns în noaptea asta, Desdemona?