Pagină:Tragedia lui Othello - Maurul din Veneția.pdf/163

  EMILIA
Vai, cum vorbești!…

  DESDEMONA
— Avea odată mama,
O fată ’n casă… se chema Barbara…
Era îndrăgostită… Dar iubitul,
Pe semne-a’nebunit, c’a părăsit-o…
Și ea știa un cântec, cu o «salcie»,
Un cântec vechi… dar știi ce potrivit?…
Și biata a murit cântându-și cântecul…
Un cântec care tot mă urmărește…
Imi vine tot să-l cânt… — ca și Barbara,
Ușor lăsându-mi capul într’o parte…
— Te rog, grăbește…

  EMILIA
— Să-ți aduc și rochia?…

  DESDEMONA
Nu, nu… desfă aci… — Ce om de treabă,
Și Lòdovico ăsta!…

  EMILIA
— Și ce chipes!

  DESDEMONA
Și ce frumos vorbește!…