și în Albania, și numai mai târziu o parte dintre cei din Albania îi vedem grupați împrejurul Moscopolei, cel mai însemnat centru cultural al lor din sec. XVIII, iar o altă parte pornind din Pind ajunge în spre Nord abià până la poalele muntelui Olimp. Pe vremea aceea, adică cu 3—4 secole înainte de aceste așezări, nu se știà nimic despre centrele mai nouă din Macedonia, propriu zis, ca acèle din împrejurul orașelor Bitolia și Veria. Toate acestea datează din urmă de tot și numărul Aromânilor din aceste părți precum și din celelalte orașele și comune din Macedonia a început să se înmulțească abià după distrugerea Moscopolei. Că în uncle din aceste centre se vor fi găsit Aromâni singuratici și înaintea de venirea celor din Albania și Epir, lucrul nu pare cu neputință, dacă ținem seamă de faptul că Aromânii, ca păstori și mai în urmă ca neguțători, s’au găsit din toate timpurile și în toate părțile în Peninsula Balcanică. Cu toate acestea, contactul lor cu Meglenoromânii nu erà așà de ușor. Aceștia, așezați în munții Caragiova, au fost despărțiți întotdeauna de Aromâni. Numai Aromânii din Nânta, ca unii care se ocupau cu olăritul, se coborau prin orașele din Macedonia ca să vânză fabricatele lor. Ceilalți n’au avut prilejul să cunoască pe Aromâni decât venind în contact cu acei din Gevgheli și Livădz, mai rar cu cei din Veria. Dar acest contact este nou de tot și nu puteà exersà o influență așà de puternică asupra graiului lor, ca să introducă o particularitate care alcătuește una din punctele distinctive din graiul lor dintre cele mai caracteristice.
O altă particularitate a acestor Români sudici mai erà și alterarea labialelor. Nu voim să discutăm dacă această particularitate, care se întâlnește și în graiul Românilor nordici, a trecut de la cei dintâi. Aici faptul care ne interesează este că la Românii din Sud ea este generală, pe când la ceilalți labialele se păstrează și sub forma nealterată. Sub această dublă formă labialele se prezintă și în dialectul meglenit. Faptul acesta a făcut aproape pe toți să creadă că dialectul meglenit, nu reprezintă, decât graiul Românilor nordici, cu mici modificări provenite de pe urma influențelor străine, și din contactul lui cu dialectul aromân. In fond, lucrurile se prezintă altfel și după cele ce voiu arătà la capitolul despre tratarea labialelor (Observ. ad. § 44—49) se va vedea că șì în dialectul meglenit, la început, n’au existat decât cuvinte cu labialele alterate. Aici mă mulțumesc să relevez numai două puncte: întâiu, că numărul cuvintelor cu labiala alterată este mai mare decât acela cu labiala nealterată; al doilea, că oricât de multă influență venită din partea dialectului aromân s’ar admite în această privință, trecerea unor labiale, cum este aceea a lui v în ghi̯ (ghi̯armi < vĕrmis ‑em; ghipt < victus, ‑um etc.) în nici un caz nu se poate explicà prin contact cu Aromânii, din singurul motiv că ea nu există în dialectul aromânesc. In acest dialect avem v > y (yermu, yiptu). Dacă într’adevăr cuvintele cu v alterat au trecut din dialectul aromânesc, atunci aceste cuvinte trebuià să se păstreze până astăzi sau sub forma aromână, sau cu y căzut, cum sunt unele cazuri în graiul din Țârnareca, mai ales că h’ și y în dialectul meglenit dispar.
La aceste două particularități se mai adaugă și următoarea: în dialectul megl. ca și în cel aromân lipsesc cuvinte cu n > r. Pe când această particularitate se arată în amândouă dialectele nordice, din contră, în dialectele sudice lipsește. Ceva mai mult, după cum în dialectul arom. nici ‑r‑ sub influența unui n nu se asimilează cu acesta (sirin, ancurun, dacor. senin, cunun), tot așà și în dialectul megl. ‑r‑ rămâne neschimbat. La aceasta se mai adaugă și lipsa unor cuvinte de origine albaneză ca bunget, ceafă, viezure, zară, etc. din amândouă dialectele. Despre toate acestea se va vorbi mai pe larg în capitolul asupra elementului albanez. Aci ne mulțumim să arătăm numai că lipsa lor din două dialecte, care de veacuri se găsesc alături de limba albaneză, dovedește că în timpurile străvechi raporturile dintre graiul Românilor nordici și limba albaneză erau mult mai strânse. Insă prin aceasta aflăm din nou apropierea mai mare ce a trebuit să existe odată între dialectele megl. și aromân.
Trecând la asemănările ce prezintă dialectul megl. cu cel dacor., observăm mai întâiu că ele sunt mai puține. In afară de acestea, aproape nici una nu prezintă vechimea și însemnătatea particularităților discutate în urmă, care îl apropie de dialectul aromân. Printre cele mai însemnate relevez acelea trecute sub 8 și 9. Prefacerile dz în z (zac) și d urmat de ĕ, ī (zic, zați) în z, pentru care în dialectul arom. avem dz (dzîc, dzați) pot fi explicate în două feluri: sau ca o influență a graiului dacor., sau, și mai probabil,
