Această pagină a fost verificată
DIALECTUL MEGLENOROMÂN
67
- e accentuat > i̯e > i̯ă: fi̯ăș < feș pentru fetš (< feci); mi̯ăjluc < mejluc (mijloc), etc.
- o accentuat > u̯ă: bu̯ău̯ < bou̯ (bou); cu̯ărb < corb; du̯ăi̯ < doi; cu̯ăla < cola, etc.
- o accentuat inițial > u̯o: u̯ocl’u < ocl’u (ochiu); u̯om < om; u̯opt < opt, etc.
- i final cade după anumite consonante; după r: fitšor pl. fitšor; după p: rǫpă pl. rǫp și rap; după orice consonantă șuerătoare și palatalizată: sirac pl. siraț; mes pl. meș; tu fuz, tu vez (tu fugi, vezi), mǫnă pl. mǫń, etc.
- i flexionar, în anumite cazuri, trece în ă; lanță (pl. de la lanț); dorńă pentru dorńi (dormi); u̯ocl’ă pentru u̯ocl’i (ochi); doi̯l’ă pentru doil’i; ńă, lă’ pentru ńi, l’i (îmi, îi), etc.
- La sfârșitul cuvintelor i̯e > i̯ă: ampl’ă pentru ampl’e (umple); jungl’ă pentru jungl’e; fitǫńă pentru fitǫńe (feată‑ǫńe), etc.
- ge, gi > ze, zi: ziniri (ginere); sǫnzi (sânge); furniz (furnigi); marzini (margine) etc. Se întâlnesc și cazuri, deșì mult mai rari, când ge, gi > dze, dzi: sǫndzi, mardzini, etc.
- Unele consonante finale sonore devin mute: ńazăț pentru ńazăz (miazăzi); cu̯orp pentru corb, roc pentru rog, etc.
- l final > ł: cał (cal), cățoł (cățel), deał (deal), crieł (creir), etc.
- ł în anumite condițiuni se vocalizează și ajunge u: cał artic. cau̯lu pentru całlu; ițăł artic. ițău̯lu; au̯ pentru ał, etc.
- h cade: rănes (hrănesc); streau̯ă (arom. streahă < bg. strĕha); vla (vlah), etc.
- h’ (< f) cade: i̯er (fier), i̯erb (fierb); ic (< fīcus), il’ (fiu).
- v > ghi̯: ghi̯ărmi (vierme), ghi̯aspi (viespe), ghiu (viu), etc.
- v > ghi̯ > y apoi dispare: ițǫl (vițel), ii̯u (viu), in, iń, ini (vin, vini, vine), etc.
- d final, când urmează după n, nu se pronunță: cǫn, con și căn (când); curǫn, curon și curăn (curând).
- c de la terminațiunea verbală sau adj. ‑esc cade: ạmpărțǫs, ạncălzǫs, ạnfluminzǫs, ạnflures, ạmpirătes, dumnes (domnesc), fitšures, etc.
- s trece, în anumite condițiuni, în ț: ạnțileș însă celelalte persoane: ạnțileapțiș, ạnțileapți, ạnțileapțim, etc.; copșu, coapțiș, coapți, etc. rupșu, rupțiș, etc. supșu, supțiș, etc.; ań ți mancă (mi‑e foame), ań ți pișă, etc.
- Nominativul plural articulat de la substantivele masculine se formează cu articolul ‑l, după ce terminațiunea pluralului i reapare: cucot pl. cucoț, articulat cucoț‑i‑l’ (nu cucoțl’i s. cucosl’i ca în aromână); pul’ pl. art. pul’‑i‑l’; u̯om-u̯amiń‑i‑l’, etc.
- Formarea genitivului articulat la substantivele masculine cu articolul lu pus înaintea substantivului: lu ạmpirātu, (mai rar) ạmpirātului. Tot așà la substantivele feminine: lu mul’ari, (mai des) mul’aril’ă. La plural, peste tot, la masculine ca și la feminine numai: lu ạmpiraț, lu mul’erli. La nume proprii de genul masculin avem pe lângă genitivul neregulat: lu Prondi, lu Gona și de la Prondi, de la Gona, iar mai vechiu di Prondi, di Gona. La numele proprii terminate în ‑a, avem și genitivul: lu Mustal’ă. La numele proprii feminine avem: Zlatăl’ă și la Zlata.
La adjective, pronume și numerale se întrebuințează numai genitivul cu articolul lu: lu fitšoru țela bun; lu feata țea úbavă; lu țista, lu țeasta; lu doil’ fraț, etc.
- Dativul se formează cu prepozițiunea la, pusă înaintea substantivelor, adjectivelor și pronumelor de toate genurile și la amândouă numerile: la ạmpirātu, la ạmpirāț; la feată, la featili; la Gona; la țista, la țișta; la țeasta la țeasti; la doil’ fraț, la dǫu̯li feati, etc.
- Formele conjuncte ale pronumelui personal, la dativ singular sunt: ạń, ạț, ạl’, iar la plural avem na, va pentru persoana întâiu și a doua, la dativ și acusativ, și la pentru persoana a treia, la dativ, iar l’a pentru aceeaș persoană la acusativ.
- Unele verbe primesc terminațiunea ‑m la persoana întâiu singular de la indicativul și conjuctivul prezinte: amnum, si amnum; ampl’um, si ampl’um; antrum, si antrum; jungl’un, mutšcum, etc.
- Aceleaș verbe primesc la persoana a doua sing. de la acelaș mod și timp terminațiunea ‑ș: afliș, antriș, jungl’iș.
- Persoana a doua plurală de la perfectul simplu face: căntaț, căzuț, bătuț, durmiț (arom. cantatŭ, bătutŭ, durńitŭ).
- La perfectul simplu cu accentul pe tulpină, se observă o tendință de unificare a verbelor în si: după merg-merș, sparg-sparș, avem ạndireg-ạndireș (pentru ạndirepșu ca în arom.); daug-dauș (pentru dapșu); frig-friș (pentru fripșu); leg-leș (pentru lepșu); etc.
