tatea coborîrii lor în acel ținut decât numai după sec. XII și chiar XIII. Criteriul pe care se bazează Linguistica pentru fixarea acestei date, îl alcătuește tocmai particularitatea pronunțării lui ă, â din dialectul meglenit ca ǫ (oa), particularitate, care, după cum am spus mai sus, este împrumutată din dialectele bulgare vorbite în Rodope. In aceste dialecte bulgărești pronunțarea lui ă (ъ) ca oa apare cu mult după sec. XII. Aceasta vrea să zică că în dialectul Meglenoromânilor ea a putut pătrunde și mai târziu. Pentrucă, în definitiv, trebuie să admitem că Meglenoromânii neavând de unde împrumutà această particularitete din altă parte decât numai din dialectele bulgărești din Rodope, ei nu s’au putut coborî în Meglen decât numai după ce au stat laolaltă, mai multă vreme, cu Bulgarii din Rodope. Dar această constatare care rezultă din vechea influență bulgară asupra dialectului meglenit amână cu vreo două‑trei secole mai mult decât cum presupune Istoria coborîrea Românilor în Meglen. Această amânare exclude cu desăvârșire și amestecul lor cu Pecenegii, căci atunci când se vor fi coborît ei prin sec. XIII și poate ceva și mai târziu, în Meglen, nu vor fi găsit în această regiune decât numai Bulgari. Că Meglenoromânii, în cursul veacurilor, vor fi fost amestecați cu alte neamuri, aceasta s’ar puteà admite până la un punct, dacă ținem seama de marea promiscuitate a popoarelor balcanice. Dar că acest amestec s’ar fi făcut chiar cu Pecenegii, cum a presupus Jireček și s’a admis în oarecare măsură și de către O. Densușianu: «On peut donc admettre avec une certaine vraisemblance que les Meglenites sont les descendants de ces colonies pétchenègues qui s’établirent en Macédoine et s’y mêlèrent avec une population roumaine venue du nord et qu’elès trouvèrend là», numai din cauza tipului necaucazic a unora dintre Meglenoromâni, și din simpla coincidență că în sec. XI, când se credeà până acum peste tot că Meglenoromânii s’au coborît în spre Sud, Pecenegii au fost colonizați în ținutul Meglenului, aceasta, cel puțin, după cele ce ne spune graiul lor, pare exclus.
Incheind acest capitol, am voit să stabilesc următoarele trei puncte, susținute pe baza datelor obținute din studiul graiului lor:
1. Meglenoromânii, ca origine, cu toată asemănarea aparentă ce arată graiul lor cu dialectul dacoromân, țin de ramura românismului sud‑dunărean, din care au ieșit, mai târziu, Aromânii. Prin urmare, ei nu sunt Dacoromâni și cu atât mai puțin ei alcătuiau la început, o singură populațiune cu Istroromânii, cum susține Weigand (o. c. p. 53 § 184).
2. Meglenoromânii, cu toate că au întrerupt orice contact cu Dacoromânii mult mai târziu decât Aromânii, ei nu s’au putut coborî în Meglen în sec. X sau XI, cum s’a susținut până acum, ci mult mai târziu după sec. XII și, poate, XIII.
3. Meglenoromânii, așezându‑se în ținuturile în care, pe la sfârșitul sec. XI, fuseseră colonizați Pecenegii, prin urmare, cu mult mai târziu decât colonizarea acestora, n’aveau de unde să se amestece cu ei în Meglen. Dacă Pecenegii se vor fi putut păstrà ca neam până după coborîrea Românilor în ținutul ocupat de ei, aceasta nu se poate dovedì prin nimic.
