Printre uneltele ce slujesc la țesut avem: idănac daracul în care se trage ful’oru «fuior»; mutuvilă «rășchitor»; vărtești «vârtelniță»; rudani «rodan»; călămusirea «letcă»; urdzǫrea «alergătoarea statornică și parii de urzit»; fus «fus»; prășlen «greutatea ce se atârnă la capătul inferior al fusului spre a‑l tineà drept în jos»; furcă «furcă»; tort «tort»; jiri̯aghi̯ă «o măsură anumită de tort lucrat»; ustură «urzeală».
Dacă pentru cunoașterea trecutului Aromânilor avem câteva date istorice, pe baza cărora ne putem face o idee despre locuințele și rostul lor de mai târziu, despre Meglenoromâni nu avem nimic. In cazul acesta, singurul izvor din care se poate ștì ceva privitor la originea lor, și la epoca coborîrii și așezării lor într’un ținut situat la apus de munții Rodope, este limba lor. In privința aceasta, Meglenoromânii ar fi mai în drept decât toți ceilalți Români să spună: «limba noastră reprezintă istoria noastră».
Dacă I. G. v. Hahn a fost cel dintâiu care a recunoscut apropierea dintre graiul acestor Români și acele al Dacoromanilor, G. Weigand a fost acela care s’a ocupat cu originea lor.
In ultimul capitol («Schlussbetrachtung» p. 54 și urm.) al lucrării sale asupra Românilor din Meglen, Weigand, ocupându‑se cu această chestiune, se exprimă în felul următor: «Dacă întrebăm despre trecutul Megleniților, din toate cele ce preced rezultă că ei nu țin, ca Aromânii, de acei Valahi care în evul‑mediu stăpâneau „Μεγαλοβλαχία” cu părțile muntoase în Tesalia apuseană și despre care ne raportează Nikitas, Anna Comnina, jidovul spaniol Tudela. Dacă căutăm să vedem alte populațiuni valahe, atunci aflăm că pe la sfârșitul secolului al XII Bulgarii, sub conducerea Valahilor, s’au răsculat și au bătut pe Greci la Seres, după care apare pentru câtăva vreme un imperiu bulgaro‑valah. Istoria acestei perioade este cercetată prea puțin, însă un lucru pare sigur și anume, că Valahii nu erau foarte numeroși. Cei mai mulți dintr’înșii vor fi dispărut fără urme printre slavi, alții, în urma luptei sângeroase de pe Câmpia Mierlei se vor fi retras în munți, unde s’au păstrat. Dacă, prin urmare, pun în legătură pe Megleniți cu acei Bulgaro‑Vlahi și‑i socotesc ca ultima rămășiță a acelora, cred că nu greșesc, chiar dacă pentru aceasta n’aș puteà da ca probă directă decât numai tipul; căci toate celelalte care se raportă la influența slavă, le‑ar fi putut primì și în vremurile din urmă. Unii dintr’înșii s’ar fi putut unì cu connaționalii lor în Pind și Albania. Anumite puncte de razim pentru aceasta găsesc în satele de miazănoapte ale Aromânilor: Beala‑de‑sus, Beala‑de‑jos în partea de miază‑noapte a lacului Ohrida, și Moloviște în partea de Nord‑est a lacului Prespa. Aici se întrebuințează unele cuvinte me kulku, ntsepŭ pe care ceilalți Aromâni nu le cunosc; chiar și gi̯ pentru ji din vi, după aceea articularea omul, toate acestea arată că aici s’a mai adăugat un element,
