mai bună nu este aceea mică de la podol’, de pe crăcile cari cresc aproape de rădăcină, pentrucă «frunza di la podol’ nu‑i cǫta rănitoari, că i̯a ăi̯ tăvălită di țară și di gnoi̯ și poati s‑li anloașă (îmbolnăvească) bubili». Frunza se taie cu un cuțit care se chiamă săntratš.
După agricultura și cultura gogoșilor de mătasă vine apicultura care este în mare desvoltare. Mai fiecare casă își are un număr de stupi. Aceștia sunt făcuți, de obiceiu, din lemn de salcie. Mierea obișnuită se vinde la Ghevgheli sau la Salonic. In afară de aceasta Meglenoromânii se mai ocupă și cu cultivarea pomilor. Printre aceștia castanii și nucii cresc în cantitate mare. Deasemenea merii, perii, cireșii, vișinii, gutuii, zarzării, caișii și piersicii cresc în toate părțile.
Meglenoromânii se îndeletnicesc nu mai puțin și cu meseriile. Printre acestea olăria ocupă locul de frunte. Cu această meserie se ocupă mai ales Nântenii. Ei își desfac mărfurile lor în întreaga Macedonie și mai departe. Hahn, care relevează această ocupațiune a Nântenilor, spune: «diese treiben vorzugsweise das Töpferhandwerk und sind weit über die Grenze von Makedonien ausgebreitet»; la notă mai adaugă: «auch in Prisrend trafen wir Wlachische Töpfer». In afară de olărie, Românii din Oșani se îndeletnicesc și cu dogăria. Sculele de cari se slujesc la această meserie sunt: băltac «toporul» și «securea»; trăon «ferestrău»; bravda «bardă»; măl’ugă «maiu cu mâner mai scurt»; pirghel’ «compas»; strug «cuțitoiu», etc. Ei fac buti «putină în care se bate laptele»; buțeł «butoiu pentru vin sau rachiu»; butin și buțilușcă «butoiaș mai mic»; crǫblă putină mare în care se pun strugurii la culesul viilor; putină, curită albie, un fel de copaie pentru spălatul rufelor; se mai zice și cupańă pl. cupǫń; găvană «vas de lemn rotund în formă de strachină care se astupă cu un capac de lemn; într’însul se pune mâncare și mai slujește și ca piuă pentru pisat ardeiu, usturoiu etc.»; bucl’iță și buclă, «vas de lemn în care ciobanii își poartă apa de băut».
In fine, dintre Meglenoromâni se mai găsesc și buni ierar «fierari»; clintšar «potcovari» și tirzii «croitori» (turc.).
Femeile lor cari sunt foarte harnice, lucrează aproape tot așà de mult ca și bărbații la munca câmpului. In timpul iernii ele se ocupă cu împletitul ciorapilor, cu brodatul cămășilor și, mai cu seamă, cu țesutul pânzii. La țesutul pânzeturilor casei slujește război̯u. Iată și părțile războiului însemnate la Liumnița după figura din «Incercare de Terminologie» de Fr. Damè: leamni «lemnele cele groase ce alcătuesc patul, stratul sau trupul războiului»; pitšoarili di dinăinti «picioarele de dinainte»; pitšoarili di dinapoi̯u «picioarele de dinapoi»; blǫń sau scǫndură «cele două scânduri, una dinainte și alta dinapoi ce leagă tălpile războiului»; sul «sulul de dinainte și cel de dinapoi»; fuști «vergelele sau joardele»; l’iță «ițele»; spată «spată»; bărdi «brațe» și brățare; scripeati «scripete»; privărtal’că s. privurtal’că bățul lung numit «slobozitor» cu care se învârtește sulul de dinapoi; tindecl’i «tindeche»; suval’că «suveică»; țavi «țeava»; lemn drugul subțire sau «lemnișorul» care se introduce «țeava»; rost «partea urzelei din fața ițelor».
