se în acelaș mănunchiu, sunt îndemnul suprem al generației de azi și al speranțelor de mâine".
(Serbările arcăsești dela BucșoaLa-Bucovina — 2 Iulie 1937).
— Cântați acum „I-auzi valea", a cerut odată la o șezătoare dela Breaza.
— Nu prea știm Majestate, că e cântec de demult...
— De demult... a răspuns zâmbitor Suveranul, dar cât de frumoase sunt cântecele noastre vechi. De ce să le dăm uitării. Cântecul acesta mi-aduce aminte de vremea războiului, când Mă găseam cu vânătorii de munte pe front.
Să cântați atunci „Graiul Neamului".
— Nu-l avem în repertoriu...
— Sunt cântece care nu trebuesc să lipsească dela șe-zătorile noastre frumoase, încheie Suveranul, căci ele ne amintesc de împrejurări pe care nu le putem uita.
Deaceea am dat străjerilor ca imn „Trei culori", pe care atâtia îl uitaseră și deaceea îmi place s’ascult ,JPe-al nostru steag” ori „Deșteaptă-te Române"...
Majestatea Sa Regele este și un mare iubitor al jocului românesc.
Odată, într’o zi de Paști, dinainte de război, a poposit, venind dela Castelul de vânătoare din Bahna Rusului, în diurn spre Câmpulungul Muscelului, împreună cu Ilustrul Său Părinte, pe atunci Prinț de Coroană, în satul de munte Bughea de jos.
Aici, în bătătura unui han unde se încinsese hora mândră
