Toată nemaipomenita bogăție a Rusiei se revărsa din neasemănata strălucire a razelor de diamant, bătute deasupra capului sfinților.
Colțul icoanelor, fiind întunecos, dădea sclipirii lor și mai mult farmec. Tot acolo, ardea o candelă mică lângă portretele părinților mamei pe patul de moarte; ardea ca un ochiu statornic veghind asupra unor taine, pe care niște copile ca noi le puteam simți, însă, nu le puteam pătrunde.
In afară de icoane mai erau în iatacul mamei două tablouri cari ne vrăjeau: unul din ele înfățișa o femee frumoasă, de bună seamă o sfântă, purtând în mână o mică lampă de catacombă, a cărei lumină se resfrângea pe chipul ei, de jos în sus, făcându-l să pară nepământesc și străveziu. Celălalt, atârnat și el într’un ungher umbrit, reprezenta un colț din mănăstirea Sft. Apostol de Eremia din Palermo! Erau numai câteva coloane cu un lujer ce se încolăcea în jurul uneia din ele și un enorm dovleac așezat pe o parte din balustradă.
Strălucirea soarelui în acest tablou era înfățișată în mod măestrit, și scotea la iveală deosebirea dintre umbră și lumină, în chip uimitor. Acest tablou avea o înrâurire fermecătoare asupra noastră; cuprindea într’însul ceva tainic și deplin mulțumitor. Mi se pare că astăzi îl are sora mea Ducky.
Niciodată n’am uitat unele tablouri pe care le-am văzut în copilărie; mi-au rămas de apururi în minte.
Despre unul din ele vreau să vorbesc aici, pentru că-l văd tot atât de limpede ca și
