un fel de manie, căci sosea totdeauna cu zece minute înainte de timpul cuvenit. Oricât ai fi încercat, nu izbuteai să ajungi înaintea mamei, și totdeauna eram mustrate pentru întârziere.
Atât de severă a fost educația ce ne-a dat-o în privința punctualității, încât toată viața mea, am păstrat un sentiment de îngrijorare și aproape de vinovăție, în privința timpului. Pierderea a cinci minute îmi pare aproape o crimă; până în ziua de azi, conștiința nu mă lasă în pace, dacă întârziu o clipă doar.
Unchiul Leopold era fiul cel mai tânăr al reginei Victoria. Se născuse foarte plăpând și suferea de hemofilie. Cred că nu a trecut mult peste vârsta de treizeci de ani. Insă se însurase și avea doi copii: o fată și un băiat care se născu după moartea lui.
Unchiul Leopold era preferatul mamei, dintre toți cumnații și cumnatele. Neputând, din pricina boalei lui, să practice sporturi, ajunsese un erudit, și era mare amator de artă.
Cred că inteligența lui îl făcea atât de drag mamei.
N’am despre dânsul decât o amintire foarte ștearsă, căci n’am păstrat nimic decât trecătoarea lui tovărășie în sufrageria dela Eastwell.
Cu toate că era mai întotdeauna pradă suferințelor, era vesel și hăzos și-i plăceau mult glumele.
In dimineața de care-mi amintesc atât de bine, veni la dejun ținându-și batista la gură, și zicând că tocmai îi căzuse un dinte din față!
