trecută, din acel trecut, de mult mort. Se deșteptase în acea clipă o nepotrivire între rasele noastre deosebite și toată viața mea m’am împotrivit în suflet, în contra acelor glume prusiene.
Era în ele ceva ce mă jignea; m’au urmărit și mai târziu, ele și Charly (Charly, care nu mai era mult iubita Charly a copilăriei mele), Charly cu glumele ei nemțești...
Dar trebue să mă grăbesc, că altfel n’am să ajung niciodată, la ziua cununiei mele, ziua în care avea să înceapă pentru mine o viață nouă. Mama îmi făcuse un trusou minunat, un adevărat trusou de prințesă, potrivit cu vremurile acelea de belșug și de risipă. Mai erau și nenumăratele daruri de nuntă, unele de o bogăție fără seamăn, altele smerite și înduioșătoare. Toate astea mă umplură de o plăcută însuflețire. Eram o adevărată fiică a Evei și-mi plăceau mult hainele frumoase, blănurile și juvaerurile de preț; dar rămăsei uimită în fața marelui număr de rochii, mantale, pălării, batiste, ciorapi, încălțăminte și rufărie fină, de care își închipuia lumea că am nevoie. Toate aceste comori fără număr erau înșirate într’o odae mare, iar eu cu surorile mele și multe prietene mă plimbam printre ele, uimită de atât belșug. De sigur, măritișul era o întâmplare plină de nespusă înfrigurare. Dar clipa cea mai înduioșătoare ce o petrecui înainte de a-mi părăsi vechiul cămin, pentru a merge să mă cunun la Sigmaringen, fu convorbirea ce am avut-o cu tata.
