dacă îl apucă furtuna pe drum. După legea noastră, nu trebuia niciodată să te dai jos de pe cal, oricât ar fi fost vremea de rea și de aspră.
Dar Nando, nu era de aceeași părere. De ce să-l ude ploaia călare, în loc să stea la adăpost în trăsură, mână’n mână cu logodnica lui, dacă avea la îndemână vreo trăsură? Și mie îmi plăcea să-l țiu de mână, un cal însă e un cal și omul nu trebue să se lase învins de ploaie; ar însemna că nu joci jocul până la sfârșit și asta n’ar fi fost felul de a privi viața, cum fusesem obișnuite s’o facem. Am descris acest incident fără însemnătate, pentrucă zugrăvește limpede, chipul în care fusesem crescute și totodată arată că uneori același lucru n’are, în ochii tuturor, aceeași însemnătate. Unele legi fundamentale sau, mai bine să le zicem, unele „canoane” fuseseră întipărite în firea noastră din timpul când eram în mâinile nurselor engleze și viața niciodată nu ni le-a șters din suflet, oriunde, oricând și ori cu cine am fi fost. Astăzi, când am trecut de-o jumătate de veac, părerile mele sunt aproape aceleași, sunt o parte fundamentală a ființei mele și întreaga mea concepție a vieții e întemeiată pe ele. Bine înțeles, am învățat multe de atunci, dar temelia pe care mă reazăm, a fost întărită de „ceeace avea însemnătate pentru noi”.
Despre politică nu știam nimic și nici nu ne trecea prin gând, că există chestiuni sociale. Eram copile de viță regală, iubite de toată lumea și cari aveau niște drepturi nediscutate într’o lume pașnică, unde era foarte plăcut să trăești.
