judecam despre un lucru întocmai la fel. Soră-mea Ducky rosti într’o zi un cuvânt foarte înțelept: „Pentru ca două ființe să fie adevărat fericite în căsătorie, trebue ca amândouă să dea aceeași însemnătate acelorași lucruri”. E un cuvânt simplu, însă se ascunde într’însul un adevăr nespus de mare. In tot cursul vieții mi-am adus aminte de aceste cuvinte rostite de ea, când era încă tânără de tot. Ei bine, chiar în acele prime zile de logodnă, Nando și cu mine nu dădeam tuturor lucrurilor aceeași însemnătate.
Noi, copiii, fuseserăm crescuți, după sistemul specific britanic, într’o mare iubire de sport, căruia îi dam mare importanță, mai ales în ceeace englezul numește „fair play”. Aceasta însemnează respectarea legilor jocului, oricât te-ar costa ea. Aveam o părere sănătoasă despre viață, dar cam neșlefuită, simplista am putea zice. Dădeam o mare însemnătate frumuseții corporale și izbânzii străduințelor fizice și ne luptam din răsputeri ca să nu fim bătute la niciun joc, să nu recunoaștem niciodată că suntem ostenite sau descurajate, sau că nu suntem în stare să facem ce făceau tovarășii noștri. Năzuințele noastre, poate, nu erau prea înalte, dar ajungeau să facă din noi ființe pe deplin fericite și cu suflet curat. Orice străduință fizică mi se părea firească, iar vitregia vremii niciodată nu ne-a împiedicat să ieșim din casă. „On bravait tous les temps”. Eram niște mici sălbatice, voinice, și călăria era cea mai mare plăcere a noastră. Caii jucau un rol neasemănat de mare în viața noastră și nu-mi puteam închipui, cum să-i placă cuiva mai bine să se întoarcă acasă în trăsură, decât să rămână în șea, chiar
