Toate acestea însă, nu le băgai de seamă întâia oară. Imi păru numai un om cam scund, cu genunchii puțin îndoiți, purtând ghete ca tălpile groase, înfipte în pământ cu o siguranță fără seamăn. Spre deosebire de fratele lui, prințul Leopold, plin de o bunăvoință cam sfioasă, totdeauna gata să îmbuneze omenirea întreagă, regele Carol era de o liniște aproape nefirească. Foarte închis în sine, mișcările lui aveau un fel de măreție voită, care ajunsese la el naturală. Erau mișcările unui om deplin stăpân pe sine, care poate domina pe alții. Cu toate acestea, la prima înfățișare, „der Onkel” nu satisfăcu deloc așteptările sufletului meu tânăr. Părea aspru și nicidecum falnic. Mă îmbrățișă cu multă căldură, se arătă cât se poate de curtenitor cu mama, dar n’avea într’însul nimic din calda însuflețire a fratelui său; înainte de toate, era un om tăinuit, neînduplecat, impunându-se față de toți, foarte pătruns de însemnătatea sa; de fapt, un om creat de propria sa voință. Lucru ciudat, am uitat cu totul cine era în „suita” Regelui la acea primă venire a lui. Imi închipuiesc că prea multe lucruri noi și prea multe simțiri se îmbulzeau în mine, mai multe decât putea cuprinde inima mea necoaptă.
Eu și tânărul meu logodnic eram prea învăluiți unul în altul; fiecare descoperea în celălalt, o lume nouă; Nando nu mă pierdea nicio clipă din ochi; după ani destul de grei și de singuratici, își găsise însfârșit fericirea și se agăța de ea într’un chip care mă înduioșa adânc. Era ca un om flămând de iubire, flămând de a avea ceva care să fie al lui, numai al lui. Vroia totdeauna să fie singur cu
