familia? Cine știe? Sau, poate, nu vroia să ne pună în fața unui conflict religios? Pe vremea bunicului, marii duci fuseseră căsătoriți cu prințese germane, pe cari le lăsau libere să se facă mai târziu ortodoxe, dacă le îngăduiau convingerile lor. Dar unchiul Sasha, cu aplecări mai puțin liberale, înființase reguli mai severe: sub domnia lui, oricine intra prin căsătorie în familia imperială, trebuia neapărat să devină pe dată ortodox, altfel căsătoria nu dobândea învoirea imperială. Pe timpurile acelea, supunerea față de capul familiei domnea nestăvilită. In toate familiile imperiale sau regale, toți ne închinam în fața celui mai mare, socotit ca atotputernic; nimeni nu îndrăznea, să-i discute hotărârile, sau să-i calce voia. Și nu e prea mult de atunci. Ce neînchipuite schimbări, am trăit în zilele noastre!
Așa dar, mama veghea cu ochi ageri asupra fiicelor ei; avea o fire destul de puternică pentru a-și îndeplini voința, oricât de autocratică ar fi fost familia și nu se sfia să vorbească deschis.
Iși luase o menire de guvernantă printre cei din svăpăiata generație tânără; spunea că fuseseră crescuți fără să li se fi insuflat principii bune. Nu cruța pe nimeni de judecăți aspre, sau de dojane mușcătoare, ceeace, bine înțeles nu prea îi câștiga iubirea celorlalți. Fără îndoială, se mai desfășurau și mici intrigi sentimentale pe dealături, dar, despre ele, noi nu știam nimic. Mama isbutise să ne crească, ca pe niște făpturi cu adevărat nevinovate, mici prostuțe am zice astăzi, cari credeau tot ce vedeau și niciodată nu cercetau
