lordului bătrân și curtenitor, cu acelaș nume. Iși deschisese larg porțile pentru noi, și Mount Edgecomb fu locul de petrecere cel mai iubit la care ne duceam aproape în fiecare zi. Clădit sus, deasupra mării, avea locuri de plimbare minunate, prin păduri frumoase sau peste dealuri unduite; era un măreț domeniu în care ajunsesem să ne simțim ca la noi acasă. Pe alocurea, vegetația semăna cu cea de pe Riviera, și puteai să treci cu trăsura prin lungi alei de verdeață veșnică; din una dintre ele, mărginită de dafini, aveai o neasemănată priveliște asupra mării. Dar locașul nostru preferat era grădina italiană, așezată pe marginea apei. Puteam ușor, din partea noastră a portului, să ajungem până la ea, în barcă. Colț umbros, plin de poezie, avea terase, colonade, cărări pietruite cu lespezi și iazuri tăinuite; nu-i lipsea nici obișnuita seră de portocali. In domeniul acesta înconjurat de frumoase păduri, mi-am cules eu ultima ciobo-țică a cucului, pe pământ englez, și păstrez o fermecătoare amintire de felul cum creșteau în mănunchiuri palide și mirositoare, dealungul malurilor sau ascunse printre pomii seculari. Lordul Mount Edgecomb mai avea și alt domeniu, de toată frumusețea; un vechiu castel istoric numit Cotheal, așezat mai departe de țărm și înconjurat de mărețe păduri. Plin de mister, trecea drept locuința unei stafii: cuprindea o falnică sală de piatră, scări întunecoase și întortochiate, coridoare înguste și camere împodobite cu scumpe tapete țesute; era un locaș plin de o tainică măreție, care ne înfiora. Ne plăcea să mergem la acest vechi și misterios castel care
