In programul nostru lecțiile lui se numeau „limba germană”, ceeace cuprindea literatura, compoziția precum și gramatica și dictarea. Ne plăceau lecțiile cu profesorul Beck, cu toate că mintea lui se înălța mult mai sus decât a noastră și că uneori uita că vorbea cu două fetițe foarte copilăroase și prostuțe și se avânta spre gândiri ce depășeau cu totul priceperea noastră; trecându-și mâna pe tufa răsvrătită a părului castaniu-cărunt, vorbea neîncetat și ochii lui nu ne mai vedeau, pierdut cum era în propria lui viziune. Cu degetul ridicat, dealungul nasului lui de acvilă, închidea ochii pe jumătate și ne spunea lucruri pe cari nu le pricepeam, izvorâte cu mult avânt din adâncul înțelepciunii lui; uita că totul de cele două fetițe: dacă-l ascultau cu plăcere, sau nu se străduiau de loc să-i urmeze sborul cugetării. In chip nelămurit, înțelegeam totuși că spusele lui erau pline de miez, mai ales dacă am fi putut să pricepem despre ce era vorba. Lui Ducky îi plăcea să desbată orice chestie și rareori primea ceva de-a gata, eu însă eram o elevă lipsită de însușiri și-mi pare rău să mărturisesc că nu se poate povesti despre mine, c’aș fi spus în acele vremuri ceva de seamă sau plin de haz. Aveam însă un oarecare talent de a povesti și mă bucuram când mi se îngăduia să-mi aleg singură subiectele de compoziție. Aveam și scriere frumoasă, dar memoria nu prea mă ajuta; puteam bunăoară să-mi amintesc o poveste, dar niciodată datele istorice. Mi se pare că modul de predare nu era pe atunci așa de bun ca în ziua de azi. Invățământul nu se făcea în chip apropiat de înțelegerea copilului și, ca să
