totdeauna cerută și mai totdeauna ascultată; numai părerile ei aveau greutate și nu se lua în seamă decât povestirea sau născocirea ei despre orice lucru. Din nenorocire, ca ultimă verigă în lanțul uneltirilor ei, d-rul X. se îndrăgosti de dânsa; se logodiră, apoi se căsătoriră și amândoi împreună ajunseră o temută putere, pe care nu dovedea s’o învingă niciuna din vechile și iubitele înrâuriri.
Traiul la Coburg avea și el, farmecul lui; duceam o viață simplă și ușoară, cu toate că în acei ani, lecțiile luară o mare însemnătate între îndeletnicirile noastre. Aveam câțiva profesori destoinici, cari mai mult sau mai puțin, ne muștruluiră cu oarecare severitate, încercând să ne insufle oarecare înțelepciune. Aveam și mulți prieteni, căci lumea în deobște era binevoitoare, și mai ales încântată să vină pe la noi, sau să aibă legături la Curtea, care juca un rol de mare însemnătate și alcătuia centrul în jurul căruia roiau toate dorințele și năzuințele. Locuința noastră din oraș se numea „Palatul Edinburg”, o casă mare, plăcută, fără vreo arhitectură deosebită; ferestrele priveau în piața cea mare, iar față în față cu ea, se afla Ehrenburg, marea reședință oficială a ducelui domnitor, mai totdeauna nelocuită. „Piața Palatului” era centrul de atracție al orașului. Aici, cânta Duminica muzica militară, pe-aici mergea lumea la biserică; burghezii se perindau în haine de sărbătoare, cei mai de seamă dintre ei fiind ofițerii batalionului de infanterie, cari se îngâmfau când treceau în uniforma lor de gală, amestecându-se și nu prea, cu mulțimea orășenilor. Pătrunși de
