am petrecut multă vreme la Coburg, unde se făcea educația lui Alfred. Pentru a nu ne despărți de fratele nostru, se luă hotărârea ca de-aci încolo, noi surorile, să ne facem studiile cu profesori germani și chiar să primim confirmația în religiunea luterană în loc de cea anglicană. Mama, după cum am mai spus, nu se simțise niciodată deplin fericită în Anglia. Coburgul îi era foarte plăcut; dar, numai pentru viața simplă ce-o putea duce, în acel orășel, unde se punea mai mare preț pe traiul plăcut, decât pe eleganță.
Mama, crescută la cea mai strălucită Curte din Europa, avea totuși apucăturile cele mai simple și putea trăi, în căminul său din Germania, cu totul după dorința ei, nefiind supraveghiată de bunica-regină, nici rău judecată de cei ce-i socoteau felul de a fi, ca străin și nepotrivit cu datinele britanice.
Cunoscând și eu întrucâtva greutățile vieții trăite într’o țară străină la început, înțeleg acum lucruri, cărora în tinerețe, eram gata să le găsesc cusururi.
Mama află la Coburg o deplină neatârnare; acolo, hotăra singură de soarta ei, și nu sta niciun sobor să cântărească tot ce făcea sau lăsa nefăcut; acolo, era stăpână pe ea însăși; domnea într’o țară mică, poate, dar unde voința ei era suverană; nu primea dela nimeni poruncă și trăia așa cum voia.
Coburgul era un orășel mic, cu părți mai vechi, pline de pitoresc, iar de pe deal, bătrâna cetate, ce se putea zări din depărtare, privea în jos spre el. Oraș de burghezi simpli, plini de credință și de îngăduire față de suveran, care pe acea vreme era bătrânul duce Ernest, frate cu prințul-consort al Angliei.
