râsetele cu ale noastre, — căci plimbările pe măgari sunt totdeauna pline de întâmplări hazlii. Allenby fu, bineînțeles și de data aceasta, unul din eroii cei mai de seamă ai acelei zile pline de veselie.
Verdala, palatul de vară al guvernatorului, dincolo de Citta Vecchia, era iarăși unul din locurile noastre de petrecere cele mai plăcute. Casa, așezată sus era o măreață clădire pătrată, cu ziduri groase, din piatră de o culoare galbenă-ocru. Avea înfățișarea unei cetăți, fiind împrejmuită de un șanț adânc, în care se sădiseră grădini de zarzavat. Stăpânind de sus toată împrejurimea, se bucura de o întinsă și minunată priveliște dela ferestrele fațadei, iar un drum îngust și pietruit ducea dela grădinile de jos în linie dreaptă, printr’o vâlcea, până la un loc umbros, numit „Boschetul”. Acolo se afla un fel de grotă, cu o fântână în stil baroc-italian, bogat în ornamentație. Pomi frumoși creșteau aci, printre care erau și crânguri de portocali și de măslini, iar în două direcții deosebite se deschideau mici vâlcele, în formă de oaze.
Dincolo de vale, pe altă înălțime, se ridica palatul Inchizitorului, clădire neagră și aspră ce se contura pe zarea depărtată. Numele singur deșteaptă în minte mister și întuneric, iar așezarea lui singuratecă îi mă-rea încă înfățișarea severă. Parcul palatului Verdala era, pentru noi, un nesecat isvor de descoperiri; ca orice lucru în Malta, era plin de mister; începea la șanț și se scobora treptat, până la adânca și umbrita vale de mai jos.
Această coborâre succesivă, în formă de terase, era mărginită de ziduri făcute din pietre
