Iar ceeace e mai deosebit în portul femeilor e „Faldetta”, un fel de mantie de mătase neagră ce-o poartă pe cap și care are balene într’o parte, așa încât se rotunjește în afară. In nicio altă țară, nu se acopere capul cu așa ceva și merge zicătoarea că femeile au adoptat acest port, după ocuparea insulei de către armata lui Napoleon, ca semn de doliu, pentru purtările neomenoase ce le-au avut de suferit atunci.
Ele știu să-și țină în așa chip „Faldetta” încât le acopere cu totul obrazul. E o apărare foarte de folos în contra soarelui, dar când suflă vântul, ceeace se întâmplă des în Malta, faldetta se umflă ca un balon negru.
Limba malteză pare a fi un amestec de italienește cu arăbește, și are sunete ciudate și guturale. Ca și italienii, maltezii au vorba foarte curgătoare. Poporul are mai mult tipul napolitan. Femeilor le place să stea flecărind în pragul ușei; ele sunt frumoase numai în prima tinerețe; mai târziu, devin prea grase și greoaie. Copiii au adesea părul cârlionțat și ochii mari, negri și sunt frumoși; străzile satelor, parcă mișună de dânșii; glasurile lor vesele sau strigătele lor de ceartă se răsfrâng din înaltele ziduri ale caselor. Sunt multe vile mari și palate părăsite, răspândite pe toată insula, rămășițe din timpurile de bogăție și de mărire; adesea întâlnești portaluri monumentale, deasupra cărora se văd sculptate în piatră, imense și încâlcite blazoane, falnice dovezi ale slavei trecute, care azi se deschid spre vreo curte de gospodărie țărănească sau vreo locuință părăsită.
Fiecare grădină din Malta e ascunsă după ziduri înalte. Aceasta întețește bucuria descoperirii
