Acest arbore era un minunat locaș în chip de catedrală, în care noi copiii stăpâneam fiecare câte o încăpere.
Niște curpeni, făcându-și loc sub umbra pomului, se cățăraseră pe ramurile lui aplecate, și atârnau în jos în lungi perdele. Acești lujeri agățători dădeau locuințelor noastre tainice o înfățișare de junglă, și eu îmi închipuiam că erau frânghii de clopot întrebuințate de zâne la lumina lunii, în acele ore încântătoare, în cari Nana nu dădea niciodată voie să ne furișăm din pat, ca să cercetăm nemărginirea lumii!
Această ciudată senzație de mister e foarte caracteristică în copilărie. Copiii văd lucrurile într’un chip deosebit și în alte proporții decât oamenii mari; în fiecare lucru văd forme stranii, culori, secrete, prilejuri de descoperiri, de cari nici nu-și dau seama cei mari.
Sunt chipuri cuprinse în chipuri, adâncimi cuprinse în alte adâncimi și în fiecare lucru sunt posibilități, cari mereu depășesc avântul spre ele.
Eu aveam o închipuire bogată. Puteam născoci minunate povestiri pentru fratele meu și surorile mele; darul de a romanța îmi umplea sufletul și în toate lucrurile vedeam mai mult decât ceeace percepe ochiul singur.
Această însușire m’a însoțit toată viața; și acum la cincizeci și doi de ani, deslușesc încă vedenii și frumuseți în toate câte văd.
La Eastwell se afla, lângă lacul cel mare, un înfricoșător și netălmăcit mister.
Guvernanta și bonele noastre ne duceau rar pe acel drum, căci era un drum lung pentru
