ca să-mi fie mai bine. După ce luarăm ceaiul în acea colibă joasă, pornirăm iar. De data asta, pentru un drum de șase ore. Și nici acum, nu învățai cum să mă așez ca să-mi fie mai bine, ceeace aflai tocmai mai târziu, și rezultatul a fost, că nu am putut închide ochii, toată noaptea. Totuși, isbutii să mă țiu la căldură, măcar c’a nins toată noaptea și aveam 10° R sub zero. Zăpada mă plictisea foarte mult, pentrucă mereu îmi cădea pe nas și se topia și mă silea mereu s’o șterg și să mă usuc. Insfârșit, după un dejun, alcătuit din ochiuri la capac și câte ceva din coșul nostru cu merinde, am plecat în căutarea ursului numărul unu.
Nu era acasă și nici nu cred că fusese vreodată, astfel încât am rămas păcăliți. Insă mi se spuse să mai mergem cale de vreo 20 mile, în căutarea altui vânat.
Așa făcut-am și am fost răsplătiți prin faptul că am găsit un loc minunat iar după ce se așezară și gonacii la locurile lor, se ivi o namilă de urs. Mr. Morie trase și-l întinse la pământ, dar el se sculă iar și fugi. Eu trăsei de la depărtare și-i frânsei un picior dindărăt. N’aveam noroc, căci zăpada, nefiind prea mare ursul putea merge prea repede, ceeace și făcu; apoi, erau și pomii foarte deși, astfel că din nenorocire se făcu nevăzut.
Ne luarăm după urmele lui, dar furăm nevoiți să renunțăm, căci nu puteam să-l urmărim mai mult, având a ne întoarce la Petersburg la timp pentru marele bal. Dar totuși, cred c’au să ne aducă ursul, căci am aflat dela gonaci, că l-am fi putut prinde cu ușurință, dacă am mai fi stat o zi: îi rugarăm
