închipui că s’a găsit cine să le mănânce în locul meu. Să le fie de bine, căci sunt sigur, că acela sau aceea a trebuit să miroase îngrozitor, timp de o săptămână.
Dar trebue să mă grăbesc cu povestea, căci trenul pornește spre Madrid și ar fi ceva grozav, dacă aș rămâne de căruță. Peste puțin, pela ora 10, s’a cerut valetului Horton să aducă pentru Ducesă, puțină apă caldă, dar n’a fost cu putință să-l găsim. Servitorul meu știa că Horton se coborâse din tren și că nu se mai urcase. Aflarăm mai târziu, că se suise în alt vagon, dar noi credeam că l-am pierdut în gară. Când însă se ivi iarăși, am rămas toți cu ideea, că el în adevăr pierduse trenul, care însă mergea atât de încet, încât Horton fusese în stare să fugă după el și să-l prindă. Am terminat cu Horton.
La 8, 45, am sosit la Madrid, unde am fost primiți de gardă și de oficialități. La gară era și infanta Isabela. A trebuit să ne îmbrăcăm în tren, unde bine înțeles nu era bae, ci pentru toți numai un lighean foarte mic cu foarte puțină apă, care se făcuse neagră de tot, când am fost toți gata. Totuși, cu ajutorul hainelor celor mai bune ce aveam, isbutirăm să fim destul de cuviincioși, în ceeace privea obrazul și mâinile.
După amiaza de Marți, am petrecut-o în muzeele de pictură. Asta e colecție, nu glumă!... E cel mai minunat lucru din lume... Sunt peste două mii de tablouri în acest muzeu, și comparându-l cu altele, nu cuprinde aproape nimic fără de valoare. Colecțiunea de tablouri de Velasquez e bine înțeles fără pereche, căci Filip al IV-lea al Spaniei, îl sili să picteze aproape numai și numai pentru
