răspundeam cu sfințenie și astfel se legă între noi, o corespondență foarte regulată, corespondență care nu încetă decât la moartea lui, cu mulți ani mai târziu, dar mult prea devreme pentru cei ce-l iubeam.
Cu hazul lui fără pereche, își zugrăvea dinainte portretul viitor, când avea să fie un amiral bătrân, roșu la față, cu părul alb, des și creț și cu zâmbetul vesel. Din nenorocire, nu trăi destul ca să ajungă amiral! Și partea din urmă a carierei lui a fost întunecată de un groaznic dezastru naval: pierderea vasului „Victoria”.
Ce vie mi-a rămas în suflet clipa când am primit vestea dezastrului, câteva luni după căsătoria mea, pe când mă luptam cu greutățile primelor începuturi, într’o țară străină.
Mama îmi telegrafia naufragiul vasului „Victoria” și arătă că mulțumită lui Dumnezeu, Maurice Bourke era printre cei salvați. Lovitura ce primeam era grozavă, dar mi-aduc aminte de lacrimile mele de recunoștință, pentrucă nu se întâmplase nimic „căpitanului drag” cum îi ziceam iubitului nostru prieten.
Nici-o inimă britanică nu va uita vreodată, naufragiul vasului „Victoria” falnicul vas de răsboi al amiralului Tryon, și primul dreandnought din acele vremuri. întreaga flotă a Mediteranei făcea manevre lângă Tripolis în ziua de 22 Iunie 1893; Maurice Bourke era căpitanul „Victoriei”, iar amiralul care comanda flota, Sir George Tryon, se afla pe bord. Tryon dădu un ordin, după spusele lui Maurice Bourke, cu neputință de îndeplinit. Bourke se împotrivi, încercă să arate că nu
