Ducky se văzu împodobită cu zulufi, pe cari Nana îi încolăcea în jurul degetului cu ajutorul unui pieptene.
Ducky era prietena mea cea mai intimă; eram nedespărțite, deși foarte deosebite și ca înfățișare și ca fire.
Ducky era oacheșă, și cu toate că avea un an mai puțin, fiind mai înaltă decât mine, era totdeauna luată drept cea mai mare, ceeace ne necăjea pe amândouă. Era și mai posomorâtă și gata să poarte pică dacă era mustrată; iubea pătimaș, cu gelozie și era, ceeace mai marii noștri numeau, un copil greu de strunit. Eu, mai zâmbitoare, cu părul „auriu”, primeam toate ale vieții mai ușor decât Ducky și mă împrieteneam mai repede; dar Nana iubea mai mult pe Ducky pentrucă își închipuia că pătimașa copilă era adesea rău înțeleasă, și poate că nu se înșela.
Ducky și cu mine ne judecam cu cea mai desăvârșită dreptate; eram leale una față de alta, niciodată nu năzuiam spre vreo izbândă personală și nu ne puteam închipui o viață în care să nu fim alături.
Mai târziu, mama ne spuse că niciodată nu-i plăcuseră acele mari petreceri vânătorești; ne spuse că domnii se întorc acasă somnoroși și fără chef de vorbă după o zi lungă,
petrecută cu pușca în mână.
Mamei nu-i plăcuseră niciodată sporturile; avea o cultură aleasă și-i plăcea să stea de vorbă cu oameni deștepți și sfătoși, și-mi amintesc de mirarea mea când, într’o zi, ne spuse că prețuia mai mult pe diplomați și pe oamenii politici, decât pe militari, marinari și pe sportsmeni — ceeace în copilărie, mai pe
